Nu ştiu câtă dreptate am, dar din punctul meu de vedere, oamenii ăştia din preajma mea se împart în două categorii : cei care se plâng că totul e rău şi cei care fac ceva ca să fie fericiţi. Nu sunt eu o mare perfecţionistă, dar am ceva cu oamenii care aşteaptă ca cineva să le facă un bine iar apoi cei care sunt ajutaţi uită. Îmi displac acei oameni care toată ziua se plâng că n-au aia, aia sau aia, dar ei în schimb nu fac nimic pentru a avea acel ceva ; ei vor doar să pice din cer fără prea multe sacrificii. Ma enervează când îi văd că se cacă pe ei atâta că viaţa e urâtă. Pentru ei viaţa e urâtă doar atunci când lucrurile nu merg pe placul lor, dar ce naiba, nu totul e roz şi aşa cum ne aşteptăm mai tot timpul. Mai sunt şi momentele grele , care ne fac să fim mai realişti şi să privim cu alţi ochi ceea ce e în jurul nostru. Pot spune că momentele astea dificile ne fac să fim oameni. Dar asta nu înseamnă că viaţa e urâtă.Prea multă bunătate strică uneori , dacă nu mai tot timpul.
După cum am spus şi mai sus, nu pot spune că nu am defecte şi că mă cred perfectă , dar am un spirit critic mai dezvoltat ca să zic aşa...şi nu cred că nu am dreptate. Analizez şi eu ca tot omu' ce fenomene se întâmplă în ţara asta de un mare, mare căcat... pentru că mă interesează mult ce fac ceilalţi, mai ales când o fac fără mine .
Btw, nu-s filozoafă, dar îmi place să-mi exprim punctul de vedere într-o ţară atât de liberă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu