Ştiu că n-am mai scris pe-aici de mult timp, aşa că am zis să mai revin
şi eu. Nu m-am putut abţine să nu vă povestesc ce-am văzut când veneam
şi eu beată de somn de la şcoală . Nu e cine ştie ce! De fapt, ba da,
dacă stau să mă gândesc mai bine, e. Da' parcă cum să fii aşa analfabet ?
Eh, nu-i o noutate. Cine n-a mai văzut aşa ceva, no ? Mda, deci, eram
cu o colegă. Ne întorceam de la şcoală şi deodată mi-a zgâriat retina un
"anunţ" scris mare ca să vadă tot poporul "VÂND ZANBILE, 1 LEU." Pfoai,
pot să zic că atunci când am văzut, m-a bufnit un râs... Şi mereu mi-am
repetat cum pana mea să scrii zanbile? Zanbile, zanbile, zanbile...pot
să zic că tot drumul numai asta aveam în cap. În faţa mea vedeam numai
bucata aia de carton amărâtă cu zanbile.
Da' parcă când am văzut
şi cine le vindea, nu mi se părea ceva extraordinar. Era de aşteptat.
Parcă îi recunoşti după meclă pe ăia care nu ştiu să scrie. Adică numai
uitându-mă la ea mi-am dat seama că era în zadar să scrie ca lumea.
Şi acum numai zanbile mov văd în faţa ochilor .
Nu ştiu, dar eu am o problemă cu analfabeţii. Îmi place să-i critic şi
dacă aş avea acea şansă să îi şi corectez, eventual să le dau o sticlă-n
cap ar fi un viiiiiiiiis.
Sincer, ochişorii mei nu cred că meritau o soartă crudă ca asta...dar cred că ar trebui să mă obişnuiesc cu chestia asta.
